Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Pledez pentru cea mai mare oră de sport. Nu în școli!

De câțiva ani mă tot mint că până și fuga de sport tot sport se numește. Câțiva ani, adică din școala generală. N-am avut niciodată un corp atletic, ci am … Continuă lectura

iulie 17, 2015 · 2 comentarii

Cărţile copilăriei au plecat pe două roţi din Braşov

Totul a început pe 23 aprilie, când Alteţa Sa Regală, Principele Nicolae al României, a pornit în călătoria de 1000 km pedalaţi alături de campionul naţional la ciclism, Alex Ciocan, dar … Continuă lectura

aprilie 29, 2015 · 2 comentarii

Unde trei stejari privesc spre patru stele

„Legenda spune că în vremuri demult apuse, acolo se întindea o falnică pădure de stejari. Voinici din toate colţurile ţării încercau să o cucerească, căci se credea că stejarii vorbeau cu stelele, însă fiecare … Continuă lectura

martie 18, 2015 · 9 comentarii

Invitație la frumos

Mi-a spus cândva că dacă aș fi soția lui, mi-ar cumpăra pensule și șevalet, nu m-ar lăsa să-mi irosesc talentul pe-un job care mi-ar fura, pe zi ce trece, din … Continuă lectura

ianuarie 29, 2015 · 6 comentarii

Pictorul

  Până nu demult, forfota străzii mă paraliza sufletește. Picioarele mă purtau pe drumuri neumblate, însă inima rămânea pe loc, cu pulsul spre-acasă. Știți privirile întrebătoare sau ciudate sau încruntate … Continuă lectura

decembrie 11, 2014 · 5 comentarii

Statistici blog

  • 8.729 hits

SustinSpringSuperBlog2015