Untul în bucate

Cândva, în vremuri demult apuse, se spune că trăiau doi împărați, precum soarele și luna. Fără să se întâlnească vreodată, dar conștienți unul de existența celuilalt, tărâmurile pe care slujeau erau despărțite de o vale misterioasă, Valea Laptelui.

Primul dintre ei, Împăratul Margarin, avea trei fiice, iar toată suflarea curții sale se închina zeiței Margarina. Cine cuteza fie și doar să pronunțe numele zeului la care se închina celălalt împărat, era dat afară din curtea împărătească. Și se știe că cine a plecat din curtea Împăratului Margarin, plecat a fost pe vecie.

Într-una din zile, ce-i vine împăratului, că numai întreabă pe fata cea mai mare:

– Fata mea, cum mă iubești tu pe mine?

– Cum să te iubesc, tată? Iaca, eu te iubesc ca unsoarea pe pâine, răspunse aceasta, gândindu-se la una din mâncărurile preferate ale tatălui său, om gurmand, de altfel.

– Să-mi trăiești, fata mea. Să-mi facă Dumnezeu parte de tine, zice acesta, înghițind în gol pe sub barba deasă.

Apoi o întreabă și pe fata mijlocie:

– Dar tu, cum mă iubești pe mine, fata mea?

– Ca margarina pe pâine, tată, răspunde și aceasta.

– Să-ți dea Dumnezeu bine, să mă bucur de tine, răspunde împăratul, în timp ce-și mângâie satisfăcut stomacul.

Uitându-se spre fata lui cea mică, ce stătea sfioasă deoparte, o întreabă și pe aceasta:

– Dar tu cum mă iubești, fata mea?

– Ca untul în bucate, tată! răspunse și ea cu fața senină și în același timp visătoare.

Auzind răspunsul fetei, surorile sale au început a râde, iar împăratul, negru de supărare, se ridică în picioare și zise:

– Așa deci, nesocotito? Mă iubești ca pe ceva necunoscut? Mă iubești ca pe unealta împăratului ce ne este dușman și de care ne separă misterioasa Vale a Laptelui?! M-am străduit să vă cresc fete la locul lor, iar dumneata îndrăznești a-mi face inimă rea prin cuvinte lipsite de obraz??? De azi consideră că nu-ți mai sunt tată…poarta împărăției te așteaptă. Dispari din fața mea!

– Dar tată, n-am voit să…, începe aceasta să se scuze, cu vocea tremurândă.

– Nu mai vreau să aud un cuvânt! Gărzi, luați-o din fața mea!

Și dusă a fost fata cea mică a Împăratului Margarin. După zile și nopți de umblat, aceasta ajunge în sfârșit într-un loc nemaipomenit de frumos, în care oameni, de la cel cu țâța-n gură pân’ la cel cu barba sură, năvăleau necontenit spre o apă ce curgea lin. Doar că asemenea apă nu i-a mai fost dat să vadă fetei împăratului și poate niciunui alt muritor de rând. De un alb imaculat de nu i se vedea fundul și cu un miros îmbietor, copila și-a dat seama numaidecât că ceea ce se întindea în fața ei era misterioasa Vale a Laptelui, despre care tatăl său nu i-a vorbit prea multe. Curioasă din fire, începe să se îndrepte înspre albia râului de lapte. Ajunsă acolo, privește întrebător spre oamenii ce munceau cot la cot, când deodată:

– La ce privești, fătucă? Hai, pune mâna pe un butoi și treci la treabă, nu e timp de stat. Trebuie să-l servim cum se cuvine pe Împăratul nostru, Kerrygold, zice un bărbat vlăjgan.

– Trăiască Împăratul Kerrygold!, se aud alții strigând, la auzul cuvintelor lui.

Luată prin surprindere, fata Împăratului Margarin ia repede un butoi gol și, făcând exact ceea ce vedea la ceilalți, îl umple numaidecât cu lapte din valea cea albă și pornește cu el spre curtea Împăratului Kerrygold. Cât a fost ziua de lungă, aceasta a fost îndeletnicirea ei și a oamenilor ce trăiau în curtea împărătească. După apusul soarelui, însă, fata s-a văzut rămasă singură, căci toți acei oameni se îndreptau spre casele lor, numai ea nu avea unde să-și odihnească trupul plăpând. Ghidată de miros, s-a îndreptat spre o poartă mare, rămasă întredeschisă, ce dădea într-o încăpere imensă, în care mii și mii de bucăți dreptunghiulare, de culoare gălbuie, așezate frumos una lângă cealaltă, emanau cel mai frumos miros pe care l-a simțit ea vreodată. „Știam eu”, își zicea aceasta. „Știam că există viață dincolo de margarină…”. În timp ce se plimba printre bucățile de unt ce păreau pietre prețioase și pe care le privea fermecată, aude un glas de bărbat:

– Cauți ceva anume, domniță?

Speriată, privește înspre locul de unde se aude glasul și zărește un tânăr chipeș, îmbrăcat în haine de împărat.

– Iertare, zice aceasta, lăsându-și ochii în jos. M-am rătăcit.

– Pivnița cu unt e un loc în care m-aș rătăci și eu. La orice oră din zi sau din noapte. Spre exemplu, chiar și acum pot spune că m-am rătăcit, răspunde acesta, zâmbind blând.

Văzând că fata e încă speriată, dar mai presus de asta, fiind cu totul vrăjit de frumusețea și naturalețea acesteia, de pielea ei alb-gălbuie și fină precum untul, continuă să-i vorbească:

– Vino cu mine, îi spune acesta, prinzând-o ușor de braț. Am să-ți spun o poveste în timp ce ne plimbăm prin imensa pivniță. Tot untul ce-l vezi cu ochii poartă numele tatălui meu, numele casei în care am crescut. Kerrygold. Ce îl face atât de deosebit este faptul că untul e făcut din lapte provenit de la vaci irlandeze, ce pasc iarbă verde până la unsprezece luni pe an, iar nu șapte luni, așa cum se întâmplă în ținuturile în care se vorbește limba noastră. Oamenii credincioși ai curții muncesc zilnic, aducând lapte dintr-un loc cu totul special, ce poartă numele de…

– Valea Laptelui, îl întrerupe fata pe fiul Împăratului Kerrygold.

– Într-adevăr. Știi mai multe decât mă așteptam pentru o străină. Te rog, gustă cel mai bun unt pe care ai să-l mănânci vreodată.

Fata întinde delicat pe o felie de pâine untul, însă, înainte de a-l gusta, îl privește pe fiul împăratului cu cei mai sinceri ochi ce au existat vreodată:

– Eu… eu nu am mâncat niciodată unt.

Fascinat, fiul împăratului se grăbește să o întrebe pe aceasta înainte de a gusta din untul Kerrygold:

– Domniță, nu știu ce vânt te-a adus pe aici, dar ești sigură că nu vrei să te mai întorci niciodată de unde ai venit?

– Foarte sigură, răspunde aceasta, cu amar în glas, gândindu-se la tatăl său ce o alungase.

– Atunci gustă liniștită din untul nostru, îi spune acesta, bucuros că fata aceasta, pentru care nutrea sentimente de la prima vedere, va rămâne în curtea împărătească.

Iar fata gustă. Și, ca prin minune, fața i se lumină, iar ceea ce-i părea fiului împăratului Kerrygold o frumusețe neasemuită se transformă în… mai mult decât o frumusețe neasemuită. În trei zile, logodna era deja pregătită, iar când s-au făcut poftirile la nuntă, logodnica fiului de împărat insistă să fie chemat și împăratul Margarin, tatăl ei, adică. De asemenea, aceasta porunci bucătarilor ce bucate să gătească. Ea însă, cu mâna ei, găti mâncarea pentru un singur musafir și dădu poruncă să nu primească decât acela mâncarea pe care o gătise ea, altfel e primejdie de moarte.

Zis și făcut. În ziua cununiilor, la marele ospăț ce avu loc seara, invitații se așezară la mese, începură a mânca și a se veseli cum nu se poate spune. Numai împăratul Margarin mânca și nu prea. Privea spre fata lui cu inima îndoită și, după ce luă de două ori din felurile de mâncare ce stăteau în fața sa, se opri. Adulmecă atent și parcă nu îi veni să creadă că bucatele celorlaltor meseni miroseau îmbietor de bine, numai ale lui nu aveau acel miros special. Om gurmand de fel, mai că îi venea să fure din farfuria mesenilor de lângă el, însă ce ar fi zis lumea despre Împăratul Margarin dacă ar fi fost văzut de către careva?! Răbdă cât răbdă, însă stomacul nu îi dădea pace și, ridincându-se, zise cu glas tare:

– Bine, Împărate Kerrygold, m-ai chemat la nunta fiului tău ca să-ți bați joc de mine?

– Vai de mine, Măria Ta! Cum se poate să-ți treacă prin gând așa ceva? Te cinstesc și pe dumneata ca și pe ceilalți împărați, fără deosebire.

– Ba să-mi fie cu iertare, împărate, bucatele tuturor mesenilor miros atât de îmbietor, încât îți lasă gura apă, numai ale mele n-au acel miros cu totul deosebit.

Se făcu foc de supărare împăratul Kerrygold și porunci de îndată să vină bucătarii, iar cine se găsește vinovat, va fi pedepsit.

Știți ce era? Mireasa gătise toate bucatele pentru tatăl său fără unt Kerrygold, doar cu margarină și unsoare. Văzând că spiritele se încing, aceasta se ridică și zise împăratului socru:

– Eu am gătit bucatele pentru împăratul ce s-a supărat și iată pentru ce am făcut-o. Acest împărat este tatăl meu. Noi eram trei surori în casa părintească. Tata ne-a întrebat într-o zi cum îl iubim noi. Una dintre surori i-a spus că ea îl iubește precum unsoarea pe pâine, cealaltă, ca margarina pe pâine. Eu îi zisei că îl iubesc ca untul în bucate. Aşa am socotit eu că nu se poate mai multă iubire decât aceasta! Căci, la vremea aceea, așa simțeam. Că trebuie să existe pe lumea asta ceva mai bun decât margarina. Iar misterioasa Vale a Laptelui, împreună cu împărăția Kerrygold, mi le puteam doar imagina. Și, vai, atât de des visam în taină la gustul untului ce nu-mi fusese dat să-l cunosc la vremea aceea. Pentru aceasta, tata s-a supărat pe mine și m-a gonit de acasă. Pentru ce, vă întreb? Pentru că îndrăzneam să aspir la ceva infinit mai bun decât ce-mi oferea universul meu restrâns de acasă? Și iată, azi, în fața domniilor voastre, ca dovadă… zăresc mulțime de persoane ce-au fost alungate din împărăția tatălui meu, căci credeau într-o forță mai mare decât aceea a zeiței Margarina. Ei credeau în zeul Unt. Și, iată-i, nu s-au mai putut despărți de împărăția Kerrygold. Acum am vrut să dovedesc tatei că nu există grad de comparație între margarină și unt. Iar pentru mine, untul reprezintă adevărul, gustul veritabil la care m-aș întoarce oricând și, totodată, cel care mă face să-mi las în urmă trecutul, să uit vechile credințe învățate de copilă, cum că margarina dă gustul mâncărurilor. Untul mi-e mângâiere. Îl simt cum îmi gâdilă gâtlejul și, cumva, parcă și sufletul. De aceea, tată, îți repet, te iubesc ca untul în bucate… Mai departe, judecaţi dumneavoastră cu minte împărătească cine a avut dreptate.

S-au vărsat lacrimi în seara aceea, iar toți mesenii, într-o glăsuire, găsiră că fata fu alungată pe nedrept de către tatăl său. Cei doi și-au cerut iertăciune unul de la celălalt, iar toți invitații s-au pus pe o veselie mare, de s-a dus vestea în lume. Bineînțeles, împăratului Margarin nici nu i-a mai stat gândul la propria împărăție odată ce a gustat din untul Kerrygold, așa că cele două tărâmuri s-au unit, devenind unul singur.

Eram și eu la nunta aceea. Multe pachete de unt, Doamne, mai se consumară în acea noapte, ai fi crezut că împărăția Kerrygold va rămâne în șoapte.

Și-am încălecat pe-o șa, când Kerrygold mă provoca.
Și-am încălecat pe-o lingură scurtă, provocarea a fost scrisă pe burtă.
Și-am mai încălecat pe-un fus, untul e cel autentic, v-am spus.

Publicitate