Jocul Dianei

În ziua respectivă eram în vizită la niște rude. Adulții, în categoria cărora îmi permit să mă semi-încadrez, stăteau împreună în bucătărie, ciocneau câte-un pahar de oareșice, bârfeau pe oareșicine, se ciondăneau pe teme politice. Adică ce fac adulții de obicei.

Eu stăteam și ascultam, priveam în dreapta și-n stânga, râdeam la glumele lor (și la cele pe care le înțelegeam, dar și la cele pe care nu…). Dintr-o dată, prin zumzetul acela general, reușesc să disting o melodie. O melodie liniștitoare, dintr-aceea pe care o întâlnim adeseori în desenele animate clasice. M-am ridicat de la locul meu fără să deranjez și fără să fiu întrebată încotro mă îndrept. Urechile mi-au fost ghid de această dată și m-au purtat înspre camera verișoarei mele, Diana, care se presupune că ar fi trebuit să își termine fișa dată de educatoare la grădiniță. Am crăpat ușor ușa, așa încât să nu mă audă. Fișa neterminată zăcea undeva pe covor, iar Dianei îi zâmbea fața privind spre ecranul laptopului. Cred și eu, pentru că mie îmi zâmbea fața doar la auzul muzicii.

Ce făcea micuța? Nu-i greu de ghicit. Click-uia de zor, încântată nevoie mare de jocul ce i se desfășura înaintea ochilor. Eram curioasă ce presupune jocul, așa că am crăpat ușa și mai tare pentru a vedea mai bine, dar imediat s-a auzit un scârțâit. Diana a oprit imediat jocul și și-a întors capul spre mine, cu o mare grimasă pe față:

– Pfiuuuu, Nina, tu elai! M-ai speliat înglozitol…

– Ce faci aici, micuțo? Ce te joci?

– E ultimul joc plefelat. Se numește Bebelușul minunat al lui Nelly.

– Ia să vedem cât de minunat e…

Spunându-i asta, a și repornit jocul. O priveam și vedeam pe chipul ei concentrare și satisfacție. Exact așa cum ar trebui să fim și noi când mergem la muncă ori la facultate. Și cu toate că nu aveam o părere prea bună despre jocurile astea online, în timp ce Diana reușea să treacă de la un nivel la altul, mi-am dat seama că sunt chiar inteligent concepute, că fiecare nivel presupune o altfel de îndemânare și că design-ul, construcția personajelor și a împrejurimilor, trezesc în copil un sentiment de bine. Un sentiment pe care jocul respectiv l-a trezit și în mine.

Asta înseamnă că-s copil, sau?!

Publicitate