Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Cărţile copilăriei au plecat pe două roţi din Braşov

Totul a început pe 23 aprilie, când Alteţa Sa Regală, Principele Nicolae al României, a pornit în călătoria de 1000 km pedalaţi alături de campionul naţional la ciclism, Alex Ciocan, dar şi de alţi biciclişti dornici să li se alăture. De aici încolo, totul a mers conform planului.

Traseul a pornit din Sighetu Marmaţiei şi a continuat cu Dej, Cluj Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Braşov, iar aici voi face un scurt popas pentru a vă povesti cum a fost atmosfera pe la noi. La intrarea în oraş, Alteța Sa Regală a fost întâmpinat de un grup de biciclişti din cadrul organizaţiei „Brașovul Pedalează“, în frunte cu Robert Lazăr, președintele asociației, care nu s-a abținut (și bine a făcut!) din a ne zâmbi dintr-un selfie de zile mari, direct din mijlocul acțiunii.

1(vezi sursa)

Grupul s-a îndreptat apoi spre Piața Sfatului, unde a avut loc primirea oficială. La jumătatea traseului, oboseala sigur şi-a spus cuvântul, însă chiar şi aşa, Principele Nicolae al României a vorbit deschis despre importanța unei astfel de campanii de promovare a lecturii și a sportului și, de asemenea, de strângere de fonduri pentru educația copiilor din mediul rural. Pentru cei care nu au aflat încă, e vorba despre turul ciclist caritabil „Cărţile copilăriei pe bicicletă”, organizat pentru a sprijini proiectele inițiate de Asociația Curtea Veche pentru promovarea lecturii la nivel național. Astfel, toate fondurile strânse vor fi direcționate pentru a ajuta la implementarea programului „Cărțile copilăriei” în cât mai multe locuri din ţară.

De dimineață, pedalele au început din nou s-o ia la goană, de data aceasta spre Sinaia, urmând să ajungă apoi în București, Călărași și Constanța.

Mă gândesc de multe ori ce s-ar fi întâmplat dacă, dintr-o nu știu care întâmplare nefericită, aș fi crescut într-un alt mediu, puțin spre deloc favorabil unei educații exemplare, iar materialul genetic să fi fost același de acum. Mă gândesc la cărțile de colorat pe care n-aș fi avut șansa să-mi las amprenta, iar mai apoi, la volumele mari în care n-aș fi avut ocazia să trăiesc alături de personaje atât de dragi mie. Și-apoi, mă gândesc la blogul ăsta pe care n-aș fi avut bucuria de a scrie, la cratimele pe care le-aș fi pus la-ntâmplare sau chiar deloc, la oamenii frumoși cu care nu m-aș fi putut întâlni, la omul care-aș fi putut fi. Și-mi dau seama că mediul în care se dezvoltă un copil contează infinit mai mult decât ce s-a transmis de la părinți. Când eram în școala generală, mă săturasem să scriu compuneri pe tema „importanța lecturii”, însă abia mai târziu am realizat că ideile cu care veneam nu erau simple idei, ci, aș putea spune, lecții de viață. Căci ce poate fi mai profund decât cuvintele adunate pe-o carte? Ce poate fi mai pur, mai sensibil, mai sincer de atât?!

Dacă vreți să schimbați în bine viața unui copil defavorizat, care ar fi putut ajunge un om de vază, dar care a fost nevoit să se rezume la posibilitățile reduse pe care i le-a oferit soarta, puteți să vă alăturați strângerii de fonduri și să pedalați alături de Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României și de campionul național la ciclism, Alex Ciocan.

Programul pentru cei dornici de pedale e următorul:

• Sighetu Marmației
Plecare: joi, 23 aprilie, ora 9.00, str. Corneliu Coposu

• Dej
Sosire: joi, 23 aprilie, ora 18.30, intrare dinspre Urișor până la Str. Bobâlna (Parcul Mic)
Plecare: vineri, 24 aprilie, ora 10.30, Str. Bobâlna (Parcul Mic)

• Cluj Napoca
Sosire: vineri, 24 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Someșeni până la Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”)
Plecare: sâmbătă, 25 aprilie, ora 11.00, Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”)

• Alba Iulia
Sosire: sâmbătă, 25 aprilie, ora 17.00, intrare dinspre Barăbenț până la Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina)
Plecare: duminică, 26 aprilie, ora 10.30, Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina)

• Sibiu
Sosire: duminică, 26 aprilie, ora 13.30, intrare dinspre Turnișor până la str. Piața Mare
Plecare: marți, 28 aprilie, ora 9.00, str. Piața Mare

• Brașov
Sosire: marți, 28 aprilie, ora 18.00, intrare dinspre Ghimbav până la Piața Sfatului
Plecare: miercuri, 29 aprilie, ora 10.30, Piața Sfatului

• Sinaia
Sosire: miercuri, 29 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Poiana Țapului până la Blvd. Carol I nr. 47 (Primăria Sinaia) Plecare: joi, 30 aprilie, ora 11.00, str. Aleea Peleșului nr. 2 (Castelul Peleș)

• București
Sosire: joi, 30 aprilie, ora 18.00, întrare dinspre Otopeni până la Piața Charles de Gaulle (Parc Herăstrău)
Plecare: sâmbătă, 2 mai, ora 11.00, Parcul Biruinței nr. 98 DN3 (Parcare Exporom)

• Călărași
Sosire: sâmbătă, 2 mai, ora 18.00, intrare dinspre Cuza Vodă până la Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I) Plecare: duminică, 3 mai, ora 9.00, Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I)

• Constanța
Sosire: duminică, 3 mai, ora 19.00, intrare dinspre Valul lui Traian până la Blvd. Regina Elisabeta (Cazino / Faleză)

Haideți să purtăm cărțile copilăriei pe bicicletă și să-i învățăm și pe alții să o facă!

Afis_tur_ciclist_Asociatia_Curtea_Veche-565x800

Anunțuri

2 comentarii la “Cărţile copilăriei au plecat pe două roţi din Braşov

  1. Natural
    Aprilie 29, 2015

    Vrem o deviere a traseului prin Craiova 🙂 Spor! A propos, tu cand vii la Craiova, ca n-am vazut articolul cultural 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Aprilie 29, 2015 de în Publicitate şi etichetată , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: