Două mii cinșpe

În timp ce alții fac bilanțuri, eu tocmai împachetez anul ce s-a scurs, îi pun fundă roșie (ca să nu uit că a fost unul nebun) și-i fac loc lângă restul pachetelor cu amintiri, toate mărunțele.

Numai ăsta din două mii paișpe e balșoi. Ciudat lucru și cu anii ăștia! Acum, când privești în urmă, îți par tumultoși, iar peste un an nu mai ești în stare să-ți amintești decât că ai împlinit și tu o vârstă, că ai intrat la facultate, că te-ai certat cu nu-știu-care, că iar n-ai fost în stare să-ți găsești pe cineva… Sau împliniri mari, sau regrete și mai mari.

Mai arunc un ochi, peste umăr, spre anul ce se termină acum. Anul în care am reușit să mă surprind eu pe mine. În care, undeva pe la jumătate, am fost nevoită să mă ciupesc pentru a realiza că fusesem în stare să calc peste cadavre de dragul dragului. M-am jucat ruleta rusească și-am reușit să evit împușcătura fatală. Deocamdată.

Nu pot să uit însă că a fost și anul în care am murit înainte de vreme pentru cineva, dar și cel în care m-am născut pentru o mulțime de alți oameni frumoși. În care mi-a fost teamă sau pur și simplu am uitat să spun îmi pare rău sau mulțumesc…

Și-mi întorc privirea spre două mii cinșpe, de la care cer câteva plăceri nevinovate (copchil, ce mai!), care să mă facă să cresc pe dinăuntru:

• mai multă atenție îndreptată spre familie
• 50 de cărți citite
• excursii pe munte
• mulți km pedalați
• înscriere la secția de canto popular

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Iar vouă, dragilor mei prieteni virtuali și nu numai, nu pot să vă doresc decât ce-mi doresc și mie: să vi se împlinească dorințele ce încolțesc în sufletele voastre în noaptea dintre ani. Și sănătate!

Publicitate