Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Abracadabra?

1

Nu-i ciudat cum oamenii privesc țintă spre același lucru, unii doar în gol, nereușind să treacă peste formă, în timp ce alții pătrund fondul, strecurându-se fără efort dincolo de aparențe? Spune „floare”, iar oamenilor normali o să le treacă prin minte stamină, pistil și încă ceva, în timp ce minoritatea neînțeleasă te va îndemna să simți puritatea, seva vieții ce curge prin această creație divină.

Un sentiment asemănător m-a izbit în timp ce urmăream El laberinto del fauno (Labirintul Faunului sau Labirintul lui Pan). Dacă m-a nenorocit? Nu. Mai rău. M-a răvășit pe dinăuntru, călcându-mă pe corzile sufletului, care până atunci scoteau cele mai groaznice sunete, sunete ce s-au transformat brusc într-un cântec de leagăn. Un film pe care-i bine să-l urmărești abia atunci când ai ajuns la un grad de maturitate emoțională destul de pronunțat, însă nici atunci nu poți fii sigur că reușești să pătrunzi toate dedesubturile atât de subtil conturate. În acest context, aș vrea să îl amintesc pe regizor, Guillermo del Toro, despre care am aflat un lucru, zic eu, interesant: înainte de a da viață personajelor fantastice inspirate, uneori, din mitologie, acesta schițează un schelet al personajelor, alături de care atașează notițe ce au legătură cu simbolistica înfățișării pe care o vor căpăta.
Nu sunt vreo devoratoare de filme, darămite adepta celor fantasy, însă de data asta m-am lăsat pe mâna unui bun prieten și bine-am făcut! Poate vă întrebați de ce. Ei bine, cred că este unul din puținele filme care îți dau voie să înțelegi din ele ce și cum vrei. Care îți trezesc întrebări bizare, la care tot tu ești nevoit să cauți răspunsul, privind înăuntrul tău. Și, nu în ultimul rând, unul din filmele ce te găsesc într-o versiune nouă, mai bună, la sfârșitul ultimei scene. Am fost întrebată de curând despre tematica filmului și mi-a venit greu să încheg până și câteva cuvinte. Iar asta pentru că, după umila mea părere, nu e de ajuns să povestesc cuiva firul celor întâmplate (lucru pe care nici n-am de gând să-l fac în cele ce urmează!), atâta timp cât în spatele lor se ascunde adevărata față a peliculei.

2

Dramatismul filmului rezidă în ciocnirea a două lumi antitetice: prima, cea a oamenilor mari, a grijilor și a banalului cotidian și lumea celor care încă mai cred în magia care se pare că nu e posibilă doar între paginile cărților, o lume a spiridușilor și a faunilor. Poate că unul dintre motivele care m-a făcut să simt filmul atât de aproape de sufletul meu e faptul că obișnuiesc nu de puține ori să evadez din firescul lucrurilor, căutându-mi scăpare printre rotițele din capul meu. Imaginându-mi. Creându-mi propria poartă dacă altele sunt ferecate. Împletirea armonioasă a celor două lumi nu are cum să nu te ducă cu gândul la basme, de unde sunt preluate diferite aspecte: cifra magică 3, probele prin care eroina e nevoită să treacă pentru a-și demonstra esența nobilă sau personajele adjuvante. Cu toate acestea, în încheiere n-o să ne întâlnim nicidecum cu un arhicunoscut „Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”. Nici măcar nu se pune problema acelui fel de a iubi, ci mai degrabă se evidențiază acte precum sacrificiul de sine, bunătatea, ajutorul fără așteptarea vreunei recompense, toate acestea încropite însemnând, de fapt, dragostea pentru aproapele.
Chiar dacă filmul își propune să transmită emoții pozitive, regizorul apelează la imagini mai degrabă horror pentru a scoate la iveală binele, frumosul și adevărul. Finalul vine să dovedească acest fapt, fiind cel mai deosebit dintre toate cele care mi-a fost dat să le văd până acum. Și spun asta pentru că n-a fost nici un final închis, dar nici unul deschis. A fost… între. La fel cum îmi era și sufletul, pendulând între a fi mulțumit de viața de dincolo și a se simți neîndreptățit de întorsătura spectaculoasă pe care a luat-o viața de aici.

Am stors batista și-am zâmbit în același timp. Aș vrea să văd un om care să nu fie cel puțin mișcat de sentimentul ce-l cuprinde spre sfârșit. Iar dacă există, atunci îmi pare rău. Înseamnă că și-a pierdut naivitatea specifică vârstei copilăriei. Înseamnă că nu știe să-și transforme viața, din când în când, într-o poveste de adormit copii…

 Articolul participă la concursul “Movie time!”, organizat de Cudi & Ketherius.

Anunțuri

Un comentariu la “Abracadabra?

  1. Pingback: Concurs „Movie time!” | Dianaticus Cudi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Decembrie 28, 2014 de în Filme şi etichetată , , , , , , , , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: