Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Pictorul

paint

 

Până nu demult, forfota străzii mă paraliza sufletește. Picioarele mă purtau pe drumuri neumblate, însă inima rămânea pe loc, cu pulsul spre-acasă.

Știți privirile întrebătoare sau ciudate sau încruntate sau pline de scârbă sau pur și simplu ca de piatră ale trecătorilor, atunci când vă intersectați cu ei pentru doar câteva secunde, urmând ca apoi fiecare să-și vadă de drum? Eu le știu. Pe de rost, chiar. Au fost zile în care fugeam de ele mâncând pământul sau le evitam, ațintindu-mi ochii înspre găurile imaginare din trotuar. Aș fi vrut și parcă n-aș fi vrut să pătrund în mintea oamenilor care mă priveau astfel. Începeam să mă întreb dacă vreo vrăbiuță își bătuse joc de mine sau chiar arăt atât de caraghios încât provoc bulbucarea ochilor în cei care mă zăresc.

Într-o zi m-am urcat pentru prima oară în 50, autobuzul portocaliu care, între timp, a devenit preferatul meu, căci mă poartă înspre cel mai drag locșor, după acasă. M-am așezat pe al doilea rând de scaune și priveam străzile aglomerate, pietonii care traversau neregulamentar, librăriile faine pe lângă care treceam, zâmbetele, fețele posomorâte, afișele, ba în stânga, ba în dreapta, ba în dreapta, ba în stânga… și-apoi, am privit brusc în față. O pereche de ochi albaștri, mai senini și decât cerul în cea mai splendidă zi de vară, erau ațintiți asupra mea. N-am zăbovit prea mult, ci mi-am mutat privirea, prefăcându-mă că sunt absorbită de ceea ce se-ntâmpla afară. Ochii mei, însă, erau atât de atrași de voioșia și bunătatea ce izvorau din acel om, calități ce i se citeau pe față, încât s-au gândit să mai facă un rotocol înapoi. Bărbatul mă privea și de această dată. Îmi ziceam în gând că trebuie să fie coincidență, însă nu mi-am putut stăpâni roșeața din obraji, pe care cu siguranță o observase. Fir-ar să fie! Oriunde priveam, simțeam nevoia să fiu din nou atentă la ochii albaștri. Și eram. Iar ei, erau, de asemenea, atenți la mine.

La un moment dat, locurile din fața mea s-au eliberat, iar bărbatul, trecut de prima tinerețe, s-a așezat acolo, nu înainte de a-mi mai arunca încă o privire. Deja încheiam socotelile cu viața, gândindu-mă că oi fi cea mai ciudată ființă care a existat vreodată odată ce oamenii mă privesc atât de dubios, când bătrânelul s-a întors spre mine:

– Să nu vă supărați că v-am privit atât de insistent. Doar că…știți…sunt pictor. Și vă desenam în gând. Așa fac când întâlnesc câte un chip mai deosebit. 

Am mai schimbat câteva vorbe, mi-a spus că are o expoziție nu-mai-știu-unde-pentru-că-aveam-emoții, iar înainte de a coborî în stația pe care o căutam, am aflat că-l cheamă Păduraru. Asta în caz că am auzit bine. Eu când sunt în culmea fericirii nu mai funcționez în parametri normali.

Acum îl caut pe pictor pe străzile Brașovului, din priviri, căci n-am reușit să găsesc pe cineva care să fi auzit de el. Îl caut pentru că vreau să-i spun că-i cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care am primit-o vreodată.

Fără intenția de a fi, dar eu o consider, totuși.

Anunțuri

5 comentarii la “Pictorul

  1. ratzone
    Decembrie 11, 2014

    daaaaaa

    Apreciază

  2. kentlove
    Decembrie 20, 2014

    Frumos moment.

    Apreciază

  3. Ioana
    Decembrie 21, 2014

    Un început de roman…

    Apreciază

    • Nina Docea
      Decembrie 21, 2014

      Poți să știi! Până atunci, însă, mai aștept frânturi de întâmplări frumoase, ca să le leg cu ață și să iasă ceva și mai frumos.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Decembrie 11, 2014 de în Jurnal şi etichetată , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: