Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Joc și joacă

(sau cum am fost salvată de… Dora)

Când eram mică, habar n-aveam de Dora. Aveam trei ursuleți, o broască țestoasă și-un dinozaur pe care îi înșiram de-a lungul patului, iar eu făceam pe doamna învățătoare, imitând-o pe mama.

Pur și simplu trăgeam de jucăriile alea, dorindu-le însuflețite. Câteodată mă înfuriam de-a dreptul pentru că nu erau în stare să-și scrie singure în caiete, așa că treceam pe la fiecare în parte, scriindu-le cu mânuța mea. Apoi, corectam și zâmbeam ștrengar când găseam câte o greșeală făcută tot de mine, intenționat, iar la sfârșit calculam punctajul. Cel mai mult îmi plăcea să pun note în catalog și să fac prezența. Cam în felul ăsta mi-am petrecut eu anii copilăriei. Cum frați n-am avut, iar părinții erau destul de ocupați, mă retrăgeam în lumea din capul meu, lume care de multe ori îmi părea mult mai primitoare decât cea adevărată, care pe atunci se reducea la colectivul de la grădiniță.

Până ieri nu am mai avut ocazia să intru în contact cu prichindei decât fugitiv, însă tușa Nina a promis c-o să aibă grijă de nepoata ei preferată, cât timp mama acesteia e plecată într-o delegație. Așa că Daria a stat de dimineața până seara la mine. Sinceră să fiu, mă simțeam de-a dreptul stingherită în propria casă. Nu știam ce-ar trebui să-i spun, cum ar trebui să mă comport, ce glume să fac, ce dulciuri să-i ofer… Și-n plus, nici jucării n-aveam! Am încercat să fac orice pentru a o înveseli, însă fața ei devenea din ce în ce mai posomorâtă, semn că o plictiseam:

– Ai jocuri pe calculator?, m-a întrebat Daria într-un târziu.

Ghinion. Nici din-alea n-aveam! Dar, bingo! În schimb, aveam conexiune la net. Am căutat repede jocuri online, care să mi se pară că s-ar potrivi unei fetițe de cinci ani și imediat am dat peste un joc cu Dora și Diego gratis. Doi în unu, potrivit atât pentru fetițe, cât și pentru băieței. Dintr-o multitudine de alte jocuri care au în prim plan aceleași personaje, am ales unul în care sarcina era de a identifica diferențele dintre două imagini. Întotdeauna am fost de părere că jocurile sunt o sursă principală de creativitate și pun în mișcare rotițele din capul copiilor mari sau mici. Daria a fost nevoită să dea dovadă de multă atenție și de o bună memorie, căci jocul era destul de solicitant din acest punct de vedere. Chiar dacă a pierdut de vreo două ori la rând, nu s-a lăsat bătută. Am urmărit-o cu colțul ochiului în timp ce se juca și-am observat cum fața ei se înseninase. O oră întreagă nu s-a dezlipit din fața calculatorului, iar în tot acest timp eu am reușit să-mi fac ordine prin dulapuri.

Ce credeți că i-a spus Daria mamei sale, atunci când a venit s-o ducă acasă?

– Mami, mă mai aduci la tușa Nina?

Dacă nu era jocul cu Dora, cu siguranță n-ar fi vrut să mai audă de mine. 🙂 Acum nu mă mai sperie gândul că trebuie să am grijă de copii. Lăsați copiii să vină la mine!

Publicitate

10 comentarii la “Joc și joacă

  1. adicherish
    decembrie 1, 2014

    sa vina, sa vina! 🙂 tusa Nina stieeee cu jocurile! 🙂

    Apreciază

    • Nina Docea
      decembrie 1, 2014

      N-o mai lăuda pe tușa Nina, că poate i se urcă la cap. 😉

      Apreciază

      • adicherish
        decembrie 1, 2014

        n-o laud fara ca sa stiu despre ce vorbesc! lasati copiii sa vina la tine e dezirabila idee, ai sa vezi! sa-i educi sau sa-i ajuti pe-ai altora prin joc si joaca si apoi pe-ai tai sa-i chemi iubind sa-i ai aproape si sa-i ajuti sa urce trepte! sunt lucruri foarte frumoase, pe care ti le doresc! 🙂

        Apreciază

        • Nina Docea
          decembrie 1, 2014

          Mi-ai amintit de versurile lui Leonard Cohen…
          „Dance me to the children
          who are asking to be born”.

          Și, da! Sunt lucruri minunate. Divine, aș spune, și am convingerea că nu exagerez. 🙂

          Apreciază

  2. Lotus
    decembrie 8, 2014

    Și cu cât interes am citit primele rânduri! Dar vorba aia: iarna-i grea, omătu-i mare și dolarul în urcare.

    Mi-ar plăcea să te citesc undeva fără Daria.

    Apreciază

    • Nina Docea
      decembrie 9, 2014

      Mă simt de parcă m-ar fi urecheat cineva (și asta, pe bună dreptate!). De ce? Pentru că observ că m-am cam abătut de la scopul inițial, intrând în lumea asta dubioasă a advertorialelor. Lucru pe care nu-l urmăream, cu toate că am participat la SuperBlog.

      Nu pot decât să-ți mulțumesc pentru sinceritatea care m-a cam pus pe gânduri. Pe viitor, sper să ofer ocazia cititorilor să se întâlnească cu cât mai puțină reclamă. Sau chiar deloc.

      Apreciază

      • Lotus
        decembrie 9, 2014

        Și eu am intrat dar blogul principal, să-i zic de suflet, l-am ținut pentru mine. E adevărat și că scriu mai rar pe el.

        Apropo de concursuri, uite unul mișto.

        Apreciază

        • Nina Docea
          decembrie 9, 2014

          Uau! Îmi place ce-am citit. Nici n-am terminat bine de parcurs cerința, că deja mi-a și trecut prin minte ce-aș vrea să scriu. Numai că la mine nu se prea potrivește socoteala de-acasă cu cea din târg, așa că sunt sigură că va ieși cu totul și cu totul altceva.
          Îți foarte mulțumesc!

          Pe lângă asta, sunt prea indiscretă dacă ți-aș cere și link-ul către celălalt blog? Poți să mi-o retezi, nu-i nicio problemă. M-ai obișnuit deja, având în vedere primul comentariu. 🙂

          Apreciază

      • Lotus
        decembrie 9, 2014

        În afară de Simplu, unde scriu liber, mai am câteva bloguri, pe care mâzgălesc cu alt nick, în principal advertoriale și-n rest maculatură. Eu le privesc ca site-uri de făcut bani și, dacă o să le cresc, o să meargă probabil în direcția A-listerilor de azi. Deocamdată însă sunt colecții de advertoriale de duzină, nothing special. La concursuri gen Superblog n-am participat. Mai multe detalii eventual pe privat.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la noiembrie 30, 2014 de în Publicitate şi etichetată , , , , , , , , .
%d blogeri au apreciat: