Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Un „NU” hotărât SuperBlog-ului!

După ediția din această toamnă, mai mulți colegi de suferință din cadrul partidului creativ-competitiv democrat, au decretat: urmează marea schimbare a culorii bloghitice. Pardon, politice. „E prea super!”, au declarat aceștia. E prea așa și pe dincolo, așa că vor migra într-un alt partid, pierzând, astfel, cursa spre râvnitul fotoliu de blogger partener pentru anul ce urmează.

În 2014 am fost mânată de un dor nebun pentru scris, care să-mi scoată creierașii dintre ecuații diferențiale, baze de date și alte minuni de genul, însă am ajuns să cred că… bine fac ai mei colegi! Eu i-aș spune SuperBlog-ului, simplu: „competiția NU”.

De ce?

vot

– Pentru că SuperBlog NU e o competiție proaspăt scoasă din fașă, apărută peste noapte, ci e cea mai longevivă din blogosfera românească. NU e destinată exclusiv bloggerilor experimentați, singurii care știu ce-i ăla trafic. NU ține cont de popularitatea articolelor, ci mai degrabă de calitatea lor (care, apropo, nu se măsoară în numărul de like-uri și comentarii oferite la schimb, căci facem blogging, nu clacă!). NU susține o slabă stăpânire a gramaticii limbii române. NU promovează bădărănismul, ci bunul gust. NU descurajează tinerele talente. NU are sponsori de care să nu fi auzit nici mama… mare. Cum să devină cea mai apreciată competiție de blogging din țară?!

– Pentru că SuperBlog NU vine la pachet cu o platformă greu de utilizat și neprietenoasă din punct de vedere al design-ului. NU dispune de un regulament incomplet și întortocheat. NU îngrădește spiritul nonconformist, ci admiră autenticitatea, creativitatea. NU propune subiecte rigide. NU răsplătește câștigătorii cu premii care constau într-un pix roșu și unul negru. NU se preface că nu-l mai recunoaște pe cel care i-a devenit partener media. NU neglijează în mod voit părerea participanților. NU încurajează competitivitatea în sensul negativ al cuvântului, ci știe că numai împreună se pot construi lucruri mărețe. Cum să devină cea mai apreciată competiție de blogging din țară?!

– Pentru că SuperBlog NU îi ignoră pe cei care au întrebări. NU are o Claudia care să răspundă nedumeririlor după ce se încheie termenul de predare a articolului sau care să tensioneze atmosfera, punând paie pe foc. NU îi susține pe cei care-și mai iau nasul la purtare. NU are parteneri care să lase de dorit și care să nu îl recomande, dar are, în schimb, o emisiune adjuvantă, ce îi e dedicată la RadioLynxNU strânge laolaltă agramați cu pretenții de scriitori, care împărtășesc pasiunea pentru a nu pune cratima în locul potrivit. NU violează intimitatea cu mesaje zilnice, de tip bombardament: „ultima ta șansă espiră în câteva zile, ar fi m-ai bine să te grăbești”. NU îngustează posibilitatea participanților de a se cunoaște mai bine. NU aduce nimic bun în viețile oamenilor, DECÂT prieteni noi și emoții unice. Cum să devină cea mai apreciată competiție de blogging din țară?!

– În plus, e evident că SuperBlog-ul NU trece cu vederea nevoile oamenilor de a socializa și în offline, ci organizează o gală finală, cu ocazia căreia superbloggerii se pot cunoaște și dincolo de ecran. NU se răzgândește cu privire la premiile promise, ci face surprize plăcute, oferind chiar și premii suplimentare. NU te lasă să pleci acasă cu lecția neînțeleasă, ci te învață despre libertățile și regulile comunicării online. NU te obligă să participi la toate probele, chiar și la cele care nu-ți fac cu ochiul. NU te amenință cu ghilotina deadline-ului, ci îți oferă șanse în plus, cu riscul asumat de a primi penalizări. NU îți dă sentimentul că faci parte dintr-o comunitate care nu are niciun cuvânt de spus în blogosferă. NU îți strivește șansa de a te întâlni cu aprecierea sinceră a oamenilor care au încredere în talentul tău. Păi cum să devină cea mai apreciată competiție de blogging din țară?! 

După atâtea NU-uri, e clar că NU avem cum să votăm această competiție și în 2015!

Știți ce făcea SuperBlog-ul zilele trecute, când toată lumea era prinsă în hora campaniei?

Cu siguranță nu așa ceva, ci pregătea invitațiile pentru Gala finală, în care fiecare blogger e unic și toată lumea iese victorioasă! Pentru că așa se-ntâmplă în industria blogging-ului bine făcut!

P.S.: Videoclipul de mai sus e o parodie care nu vizează pe nimeni, ci e făcută doar de dragul artei și al zâmbetelor.

***Articolul încheie seria celor 24 de probe propuse în cadrul SuperBlog 2014***

25 comentarii la “Un „NU” hotărât SuperBlog-ului!

  1. Litere Stacojii
    noiembrie 28, 2014

    Am ras cu lacrimi!! Este genial!! Te felicit! Mi-a placut la nebunie, articolul – clipul – tot!!
    Felicitari!

    Apreciază

    • Nina Docea
      noiembrie 29, 2014

      Mulțumesc!
      Mă așteptam ca videoclipul să provoace vreo revoltă masivă în rândul superbloggerilor 😀 , dar dacă asta a fost reacția generală, eu mă declar de-a dreptul mulțumită!

      Apreciază

  2. PinkyRainbow (@PinkyRainbow2)
    noiembrie 28, 2014

    Filmuletul este genial! Felicitari si mult succes! Top 3 te asteapta! Sau poate chiar locul 1! 🙂

    Apreciază

    • Nina Docea
      noiembrie 29, 2014

      Mulțumesc mult! Mă bucur că ți-a plăcut! Să sperăm că vom avea ocazia să ne cunoaștem (și) la Gală! 🙂

      Apreciază

  3. Vienela
    noiembrie 28, 2014

    Chiar ai reusit sa imi aduci un mare zambet pe chip. Bravo! Noroc cu Alina ca ti-a distribuit articolul pe fb. :))))

    Apreciază

    • Nina Docea
      noiembrie 29, 2014

      Și tu ai reușit să-mi aduci un mare zâmbet pe chip spunându-mi asta, așa că îți mulțumesc! 🙂
      Alina e o drăguțică și se pare că-i bine s-o ai prin preajmă. 🙂

      Apreciază

  4. alma nahe
    noiembrie 28, 2014

    Numai 66 au scris la proba asta. O să se înfurie Führeru’ și mai dihai! 😆

    Apreciază

  5. Maria Agurita Ignat
    noiembrie 29, 2014

    BRAVOOO! Am râs cu lacrimi la videoclipul tău 😀 M-am recunoscut în „plângăcioasa” :)))))

    Apreciază

    • Nina Docea
      noiembrie 29, 2014

      Cred că fiecare ne-am recunoscut în câte-o ipostază (sau chiar mai multe!). Important e să facem haz de necaz! :))

      Apreciază

  6. rudia2014
    noiembrie 29, 2014

    ninooo!!! te iubesc!! :-)))))))))

    Apreciază

  7. Natural
    noiembrie 29, 2014

    NU-i asa ca ne vedem la Gala? 🙂 Spor!

    Apreciază

  8. abisurile
    noiembrie 29, 2014

    Subtil … Nici Brasovul nu e (mai) prejos 😉

    Apreciază

  9. illusion
    noiembrie 29, 2014

    Foarte tare!!!!

    Apreciază

  10. Daniela Bojincă - Pishky
    noiembrie 29, 2014

    Cel mai tare clip ever! Felicitări! Este genial! Am râs cu lacrimi =)))

    Apreciază

  11. loredanavlaescu
    noiembrie 30, 2014

    Am ras teribil! Sincere felicitari 😀

    Apreciază

  12. anitzei-blog
    decembrie 2, 2014

    De un tragicomic burlesc de-a mai mare dragul! Mă duc să-mi retrag capodopera!

    Apreciază

  13. Pingback: SuperBlog | Proba 24. Votați SuperBlog!

Lasă un comentariu

informatie

Această înregistrare a fost postată la noiembrie 28, 2014 de în SuperBlog, SuperBlog 2014.