Nina Docea

de Mădălina Rodocea

O viziune a IPL-ului

Mă gândesc de multe ori cât de liniștitor ar fi să trăim precum Adam și Eva înainte de căderea lor în păcat, fără să ne rușinăm de goliciunile noastre, pe care mai apoi să le acoperim cu frunze de smochin.

Asemeni personajelor biblice, omul modern încearcă să descopere noi și noi modalități prin care să-și mascheze diferitele imperfecțiuni: de la cremele urât mirositoare până la binecunoscutele lame de ras, de la benzile de ceară până la epilatoarele moderne, tendințele în materie de epilare au evoluat rapid. Personal, le-am încercat pe toate, însă nemulțumirea a cam început să dea pe dinafară. Firele de păr, la fel. Tocmai din acest motiv, mi-am îndreptat ușor-ușor atenția asupra epilării definitive – o tehnică relativ nouă pe piața românească. Cum nu duc lipsă de o mentalitate ușor bătrânească, mi-a fost greu să cred și să accept că tehnologia bazată pe lumină intens pulsată (IPL) ar avea vreun avantaj în fața metodelor tradiționale, așa că am apelat la părerea unor prieteni apropiați în legătură cu această nouă tehnologie, care nu-mi inspira prea multă încredere la început.

Eu zic că e utilă, în sensul în care știi că scapi de o grijă. Nu mi se pare a fi un capriciu al femeilor din ziua de azi, ci mai degrabă o necesitate. Totuși, înainte de a apela la o metodă nouă, cum e aceasta, poate ar fi bine să te interesezi în legătură cu posibilele reacții adverse.”, a fost răspunsul Elei.

„Am aceeași părere ca și de obicei. Depinde de persoană. Sunt anumiți oameni cărora le stă semnificativ mai bine fără păr, alții care dau mai bine cu, alții care au prea mult, unii care au pe unde ar prefera să n-aibă și așa mai departe. Nu mi se pare că e o chestie tabu ca un bărbat să participe la așa ceva, cum nu mi se pare nici că e o chestie strict dedicată femeilor. Și nu sunt nici de părere că ar ține de sexualitate.”, mi-a spus Dan, singurul bărbat pe care am îndrăznit să-l întreb.

Ambii s-au dovedit a fi lipsiți de prejudecăți, așa că răspunsurile lor le-am interpretat ca pe un fel de „go for it!”. Însă înainte să mă arunc cu capul în gard, mi-am scos lupa din buzunar și-am început să fac pe detectivul.

Ce cunoaștem?

Un zvon cum că epilatorul IPL Flash & Go Luxx ar face minuni.

epil1Cum verificăm veridicitatea acestui fapt?

Documentându-ne! Întâi și întâi, înainte de a intra în contact cu orice fel de produs, eu zic că e musai să știm cum funcționează, ce se află în spatele mecanismului său.

epil2Trebuie să recunosc că atunci când am aflat că aparatul acționează cu 120.000 de impulsuri odată, suprafața fiecăruia fiind de 4 cm pătrați, am strâns din dinți, ca atunci când anticipezi o durere cruntă. Totuși, am găsit informații conform cărora apare doar o senzație de căldură intensă, iar pe alocuri unele dureri acceptabile, în cazul în care firul de păr nu e suficient de scurt (1-2 mm).

Fiind brunetă cu o tentă deschisă a pielii, succesul acestei operațiuni ar trebui să fie undeva spre maxim. Totuși, țin să atenționez persoanele – indiferent că sunt femei ori bărbați – care doresc să-și achiziționeze un astfel de produs: dacă aveți pielea închisă la culoare, sunteți printre ghinioniști! Nu vă sfătuiesc să-l folosiți în astfel de situații, căci există mari șanse să vă treziți cu bășici, arsuri sau schimbări ale pigmentului, lucruri care nu sunt de dorit. Totuși, în cazul în care pe lângă ghinioniști, mai sunteți și neinformați, aparatul deține o funcție special creată pentru voi: un senzor ce analizează culoarea pielii și împiedică emiterea semnalelor luminoase care v-ar putea dăuna.

Eu cred că o astfel de tehnologie vine în ajutor mai ales celor care doresc o epil4epilare acasă, în intimitate, și mai ales bărbaților. Spun asta pentru că nu-mi imaginez vreun mascul întinzându-și creme depilatoare în josul picioarelor sau trăgând cu forță de benzile de ceară, o femeie fiind mult mai răbdătoare, reușind să suporte cu mai mult stoicism nenumăratele metode pentru a obține o piele catifelată. Însă până când să ne tot sacrificăm ore importante pe care le-am putea dărui oamenilor dragi, doar ca să îndepărtăm niște fire de păr răzlețe ce ne strică buna dispoziție?! Sinceră să fiu, mi s-a cam urât de orele pe care sunt nevoită să le petrec în baie, odată la câteva zile, pentru a scăpa de corvoada asta. Câteodată mă dau bătută și las firele de păr să-și facă de cap, dar îmi dau seama că nu fac altceva decât să-mi complic singură munca.

De-un timp, mă tot gândesc că nu concep ziua în care viitorul meu iubit își va trece mâna de-a lungul picioarelor mele, iar apoi și-o va retrage automat, ca înțepat de-un mănunchi de mărăcini, doar pentru că eu nu am găsit răgazul necesar de a îndepărta părul nedorit. Am auzit că unele femei măritate nici nu-și mai fac probleme de genul sau se epilează de față cu bărbații. Nu, nu, nu. Eu nu funcționez așa. Eu am nevoie de intimitatea mea, în care să-mi fac corpul să arate așa cum mi-l doresc, ca să știu sigur că mă pot simți bine în pielea mea. N-am de gând să umplu întreaga casă de mirosul înțepător al cremei epilatoare și nici să-mi trezesc vecinii din cauza țipetelor pe care le-aș scoate dacă aș fi nevoită să folosesc un epilator obișnuit. Așa că am speranțe mari că epilatorul IPL Flash & Go Luxx va fi soluția care mă va scăpa de un stres în plus, căci de cele mai multe ori, exteriorul influențează și interiorul: voi putea merge la piscină fără să-mi fac probleme că iritația de după epilare va atrage priviri dubioase și nu voi mai renunța la ținute pe care mi-ar fi plăcut să le port, doar pentru că timpul e prea scurt pentru o metodă de epilare tradițională.

Acum, ultima întrebare care se pune (și poate, cea mai importantă) este aceasta: definitiv înseamnă exact ce spune dex-ul că înseamnă sau e doar o vorbă în vânt? Am citit o grămadă de recenzii, dar niciuna nu m-a lămurit total. Însă, cred că sunteți de acord cu mine că în comparație cu o epilare săptămânală, una la câțiva ani distanță e ca și cum nici n-ar fi.

Concluzia?

Nu toți suntem la fel de receptivi la nou, însă un produs testat dermatologic ar trebui să ne confere mai multă încredere. Am încercat lama, ne-am lămurit. Am încercat crema, tot degeaba. Am încercat ceara și epilatoarele, cu ochii strânși de durere. Încercarea moarte n-are, așa că eu una sunt convinsă ca în viitorul apropiat să testez și această nouă tehnologie, care parcă îmi dă un strop de speranță.

Cititori și cititoare, vouă ce vă inspiră această tehnologie a viitorului? Aveți sau nu curajul de a o încerca? Iar dacă dintr-o nu știu care întâmplare ați trecut deja prin experiența epilării cu IPL, tare aș fi curioasă să îmi împărtășiți din experiențele voastre.

***Articol scris pentru proba 19 din cadrul SuperBlog 2014, sponsor – Silk’n Romania***

Anunțuri

2 comentarii la “O viziune a IPL-ului

  1. Michaela Stanoiu
    Noiembrie 18, 2014

    Acum ca a oferit si material pentru documentare/informare, pare chiar interesant 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 18, 2014 de în SuperBlog, SuperBlog 2014 şi etichetată , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: