Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Fata care nu soarbe cafeaua

Eu nu-mi sorb cafelele, nu mă complic „pupând” vârful ceștii de porțelan. Poate lucrul ăsta spune multe despre mine. În schimb, prefer să mă îmbăt. Cu cafea, bineînțeles. Așa cum domnii își rezervă dreptul de a ieși la câte una mică alături de tovarășii de pahar, uite așa și eu, de una singură, îmi vărs ofurile dând pe gât licoarea magică dintr-o singură suflare.

coffee1

(vezi sursa)

Diminețile mele sunt, de vreo câțiva ani, aproape identice, iar bucătăria îmi miroase a cafea cu lapte. Câteodată și a scorțișoară. Primele ore din zi mi le acord mie. Mie și filtrului de cafea, pe care l-am primit ca un fel de zestre atunci când am plecat de acasă. Nici prea ramolit încât să mă facă de râs atunci când am musafiri, dar nici espressor profesional de ultimă generație încât să simt că-s o doamnă. Da, da, ați auzit bine – o doamnă. Atunci când eram de-o șchioapă și le urmăream cu coada ochiului pe mama și pe prietena ei cea mai bună, venită în vizită, știam sigur că pentru a ajunge o femeie veritabilă, trebuie să înveți să ții elegant o ceașcă de cafea în mână și să nu te strâmbi din cauza gustului amărui. Le priveam pe amândouă cu ochi admirativi, încercând să le fur mișcările fine în care nu se putea citi nici măcar un strop de nesiguranță și visând la ziua în care voi fi, la rândul meu, în centrul atenției.

În adolescență, nu mai gândeam deloc așa. Eram mai… băiată. Urmăream cu aceeași sticlire a ochilor ritualul de dimineață al mamei, însă știam una și bună: eu n-o s-ajung să beau cafea și pace. Asta spuneam tuturor, însă pe dinăuntru răsuna cu totul diferit: eu n-o s-ajung să fiu o doamnă și pace. Iar gustul acelui gând era infinit mai amar decât cel al cafelei… Am cărat în spate această problemă închipuită până pe la 20 de ani, când a avut loc primul meu interviu de angajare. Fiindcă de fel sunt plină de emoții din vârful capului până în vârful unghiei de la degetul mic al piciorului, m-am documentat masiv. Aveam în minte răspunsuri inteligente pentru întrebări posibile și învățasem secrete ce țin de limbajul trupului. Eram pregătită, ce mai! Am ajuns cu o jumătate de oră mai devreme la locația stabilită, însă holul era pustiu. La un moment dat, secretara m-a înștiințat că intervievatorul va întârzia câteva minute și mi-a indicat ușa biroului, semn că pot aștepta înăuntru până se întoarce. Am dat din cap și-am zâmbit, mulțumindu-i. Nu mai înțelegeam ce fel de interviu era acela. Am așteptat până când secretara a ieșit din raza mea vizuală și m-am apropiat de ușă. Știam că nu e nimeni înăuntru, însă, pentru liniștea mea, am ciocănit timid. Nimic. Apoi, am pus mâna pe clanță și-am intrat. Primul lucru care mi-a captivat atenția a fost un tablou, aflat exact deasupra biroului:

cafea(vezi sursa)

M-am apropiat de el, iar privirea mi-a rămas fixată asupra cerului deloc de un albastru senin. Parcă se pregătea o furtună. Liniștea dinaintea furtunii…

Cafea…

M-am întors ca săgetată. În spatele meu, un bărbat îmbrăcat la patru ace, cu un aer jumătate sobru, jumătate degajat, mă privea atent. Am observat pe moment că și-a arcuit neintenționat colțul gurii într-un zâmbet ce avea ceva misterios în el. Poate îi păream amuzantă. Amuzant de penibilă, cel mai probabil. În timp ce dădeam din cap a dezaprobare, gura a luat-o pe dinainte, spărgând cu al ei glas ghemul ce se înfundase chiar în mijlocul gâtului:

Mnnnn… da, aș dori o cafea! 

Bărbatul a făcut câțiva pași, îndreptându-se spre un unghi ușor ascuns al biroului, în care am putut zări un espressor Philips

espressor

În timp ce mirosul de cafea împânzea încăperea, în capul meu se învârteau numai înjurături. La adresa propriei persoane, evident. Deja anticipam felul în care mă voi face de râs odată ce nu eram familiarizată cu gustul acela tare, care-mi lovea pereții stomacului precum un bolovan, când bărbatul mi s-a adresat din nou:

Mă tem că poate am făcut-o prea concentrată pentru gusturile dumneavoastră, așa că v-am adus și puțin lapte.

Mulțumesc frumos! Ce rapid ați fost!

Nu e meritul meu, ci al boilerului de încălzire rapidă al espressorului. 

Stăteam față în față. Nu m-am încumetat să gust din cafeaua amară, așa că am adăugat puțin lapte… Brusc, nu mă mai simțeam atât de agitată, ci lucrurile căpătau parcă un calm nemaipomenit…

Priveam spre ceașcă, fascinată de culorile calde ale laptelui turnat în cafea. Apoi, am privit din nou tabloul. Și-am înțeles. Fața mea s-a chinuit să nu se încleșteze, însă fără izbândă. Cu o rușine deloc aparentă, mi-am privit în ochi intervievatorul…

Cafea… , mi-a răspuns acesta, făcându-mi semn spre tabloul aflat în spatele său, râzând cu poftă.

Îmi cer scuze pentru confuzie, i-am răspuns și eu, râzând de propria greșeală.

– Domnișoară, confuziile sunt binevenite. Doar așa putem învăța ceva nou. Spre exemplu, confuzia și sclipirea pe care le-am putut citi în ochii dumneavoastră în momentul în care v-ați turnat lapte în cafea, mă fac să cred că nu sunteți o împătimită a acestei băuturi. Și totuși, există lucruri la care nici nu ne putem gândi că sunt frumoase. Sau gustoase. Așa că vă invit să încercați cu încredere cafeaua pe care tocmai v-am oferit-o.

Am dus ceașca aproape de buze, iar înainte de a gusta, am rămas țintuită pe moment pentru a inhala mirosul. Era deosebit față de cel pe care știam eu că-l avea cafeaua. Mai aromat, mai dulce, mai îmbietor. Mai altfel. Apoi, am gustat. Înghițitură peste înghițitură, până când n-a mai rămas niciun strop.

Minunată!, am declarat, cu un zâmbet larg pe față.

La fel precum va fi și colaborarea noastră.

Cum așa?!

– Felul în care v-ați băut cafeaua e un indicator prețios: „scurt și la obiect”, asta-mi inspirați când vă privesc. Vă rog, totuși, să rămâneți pentru a finaliza ultimele cerințe înscrise în contract…

Astfel că toată lumea din firmă mă știe drept „fata care nu soarbe cafeaua”. Au trecut cinci ani de-atunci. Plus încă vreo cinci de când părinții au cumpărat acel filtru de cafea, rămas moștenire. La serviciu m-am răsfățat în toată perioada asta cu tot felul de sortimente precum Cappuccino, Spumă de lapte sau Espresso Macchiato, însă acasă am continuat ritualul învățat de la mama. Astăzi m-am hotărât să schimb vechea cafetieră cu un espressor ca cel pe care-l avem la firmă, așa că magazinul MarketOnline.ro mi-a sărit numaidecât în ajutor. De obicei, nu-mi prea plac despărțirile, dar asta o să-mi aducă mai puțină bătaie de cap. Aparatul are funcție de auto-curățare a circuitului de cafea și voi avea posibilitatea de a personaliza cafeaua exact pe gusturile mele și ale musafirilor mei: de la cel mai intens espresso până la cești de cafea slabă. Boabele maronii se prefac odată ce trec prin râșnița-minune în licoarea pe care m-am hotărât s-o savurez și-acasă, nu doar în zilele în care sunt la birou.

Fata care nu soarbe cafeaua o să-și schimbe filtrul vechi, dar năravul ba!

***Articol scris pentru proba 17 din cadrul SuperBlog 2014, sponsor – MarketOnline***

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 13, 2014 de în SuperBlog, SuperBlog 2014 şi etichetată , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: