Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Memorii olfactive

Am nouăzeci și opt de ani. Așa îmi repetă oamenii aceia îmbrăcați în halate albe sau bleu sau verzi, dar eu știu una și bună: n-am mai mult de cincizeci de ani. Sau patruzeci. Sau poate treizeci.

Nu vorbesc cu nimeni, în afară de vocile din capul meu. Voci îndepărtate, pe care uneori am impresia că le asociez unui chip. Mereu același chip. Cu ochii de-un căprui hipnotizant și-un zâmbet ce dezvăluie gropițe adânci de-o parte și de alta a buzelor, imaginea acelui bărbat zvelt din rămășițele amintirilor mele rămâne partea mea preferată din zi sau din noapte. Niciodată nu își anunță sosirea. Ba, lipsește câteodată chiar și zile întregi și-mi promit că nu-l mai aștept. Doar că într-un sfârșit apare, iar fața mi se-nmoaie, dezvelind un zâmbet cald…

– A venit! E el! A venit! Ajutooor! Să mă ajute cineva! Nu-l lăsați să plece. A VENIT!!! AJUTOOOOOOORRRRRRRR!!!

Apoi sunt luată pe sus de-o mână de oameni și simt cum pleoapele își pierd puterea, iar imaginea dispare încet, precum soarele la asfințit.

Astăzi stau în căruciorul meu cu rotile și privesc liniștită pe geam. E toamnă iarăși. Încerc să-mi citesc viața în frunzele ce pică pe pământul umed. Viață pe care nu știu dacă am trăit-o vreodată, dar măcar pot să sper că. Aerul înțepător al dimineții pătrunde pe geamul ușor crăpat. Închid ochii, dar nu-l inspir. Îl trăiesc. Îmi alimentează toate simțurile. Aud cum ușa de la intrarea în salon se deschide, dar rămân pe loc, cufundată în splendoarea momentului. Pași mărunți, bâjbâitori, se-ndreaptă spre locul în care mă aflu. Nu deschid ochii. De ce i-aș deschide? Nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște. Pe neașteptate, simt cum un val de aer rece se învârte în jurul meu, iar mirosul toamnei își pierde încet-încet puterea, curentul purtând cu el o mireasmă nouă, familiară. Adulmec. Nările mi se dilată, iar toată ființa mi se zguduie din temelii. Pot să disting fără probleme notele de floare de portocal, piper roz, orhidee și lemn de santal. Le separ olfactiv și-apoi le-adun într-un parfum în care sălășluiește regretul tinereții mele. Deschid ochii. O lacrimă caldă se prăvălește direct pe podea.

– Acum știu…

Sunteți în regulă?, mă-ntreabă o tânără ce se agită pe lângă mine, împrăștiind mirosul unor parfumuri originale, care îmi înlesnesc aducerile aminte.

Sticluță subțire, dreptunghiulară, de culoare roz. Ți-era mai mare dragul s-o lași pe noptieră sau s-o porți în geantă. Play for Her, de la Givenchyplay

?!?, mirată de exactitatea răspunsului.

– Voi, tinerii, aveți impresia că așa am fost mereu. Zbârciți și plini de pete maronii, cu ochii mereu umezi, cocoșați și plicticoși. Ei bine, a fost o vreme când eram ca tine. Zburdalnică și îndrăgostită. Mai ales îndrăgostită. Și fiindcă iubirea-mi trecea prin toți porii, nu doar prin stomac, am decis să lupt împotriva destinului care-mi oferise ce altceva mai bun decât o ură imposibil de stins între părinții mei și-ai lui. Nu s-a întâmplat ca în „Romeo și Julieta”, dar atunci când un lucru nu îți este hărăzit, nu-l ai și pace. S-a prăpădit, săracul, înainte de vreme. Înainte ca dragostea noastră să se consume total. Apoi, în jurul meu, totul s-a dărâmat. Mi-au luat tot. Până și amintirile. Dar acum știu. Acum îmi aduc aminte cu o precizie milimetrică totul. Împlineam douăzeci de ani. Când l-am văzut venind cu mâna-n buzunar, mi-a cam pierit zâmbetul, dar am încercat să nu par afectată. N-a durat mult și-am văzut cum întinde o cutie roz spre mine. „Hai să fugim în lume!”, mi-a spus, și-am dat din cap aprobator, în timp ce-mi parfumam încheietura mâinii. Combinația aceea fină de flori și fructe mi-a dat un imbold înspre a-mi îndeplini calea și spre a zâmbi plină de speranță către un viitor luminos. A doua zi urma să fugim. Cine s-ar fi gândit că voi ajunge de una singură la gară? Ziua mea de naștere fusese ultima dată când l-am mai văzut, așa că i-am păstrat amintirea vie pulverizând licoarea magică ori de câte ori îmi aminteam de el. Și-mi aminteam des. Cei de la onlineparfum.ro cred că se săturaseră de cât de des plasam comenzi pentru același parfum, mereu același, însă în el se strânsese toată dragostea mea pentru un suflet de care mă simțeam conectată chiar și dincolo de viață. Apoi, mi-au luat tot. Până și amintirile. Îmi spun că am nouăzeci și opt de ani, dar vă spun sincer, domnișoară, n-am mai mult de cincizeci de ani. Sau patruzeci. Sau poate treizeci…

onlineparfum

***Articol scris pentru proba 13 din cadrul SuperBlog 2014, sponsor – OnlineParfum***

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 4, 2014 de în SuperBlog, SuperBlog 2014 şi etichetată , , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: