Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Despre televizoare și alți demoni

La noi în familie, televizorul a fost sfânt. Să fie ăsta, oare, motivul pentru care părinții mei au amânat vreo trei ani de zile venirea mea pe lume?! Posibil. Săracii, s-or fi gândit că dacă mai apare vreun mucos în peisaj, cearta pentru telecomandă va deveni și mai aprigă…

Dar uite că, până la urmă, a apărut o mucoasă, nicidecum un mucos. Amintirile din perioada în care nu știam cum mă cheamă și de unde am apărut îmi sunt vagi. Pe ici, pe colo, însă, se strecoară câte un detaliu cât se poate de insignifiant, care vine la pachet cu o sumă de alte amintiri, deloc insignifiante. Spre exemplu, într-o zi mi-a apărut în minte imaginea telecomenzii primului televizor alb-negru pe care-l aveau bunicii mei la țară (și ultimul, slavă Domnului!). De la acel gând și până la amintirile ce m-au umplut de nostalgie în legătură cu experiențele pe care le-am trăit privind la televizor de-a lungul timpului, e cale lungă. Așadar, să purcedem.

Fiind mai bătrână doar cu un an decât cariera Escăi, am avut șansa ca, atunci când am început să știu cum mă cheamă (dar nu și de unde apărusem), să mă pomenesc cu un televizor color în casă. O cutie imensă, plină cu „purici” de care cu greu mai scăpai, odată instalați. Dar, chiar și așa, petecul acela de culoare făcea tot farmecul!

5

Era un Samsung – pe vremea aia, poate de ultimă generație. Când îmi smulgeau părinții telecomanda din mână era ca și cum mi-ar fi furat vreo jucărie. Păi, ce? Erau știrile mai importante decât Nils Holgersson? Să fim serioși! Apoi, duminică de duminică, trebuia să privesc la Tezaur Folcloric alături de ei. Un chin! Când am mai crescut nițel și-am început să butonez mai cu de-amănuntul, am dat peste telenovele. Știam eu că sunt cam interzise ălora sub 12 ani, căci ai mei imediat schimbau programul când se-ntâmpla ceva mai deosebit pe acolo, însă curioasă cum mă știu, am rămas cu ochii lipiți de televizor. Și-așa am descoperit ce-nseamnă sărutul…și, implicit, cum am apărut pe lume. Priveam la un el și o ea, aproape perplexă, neînțelegând ce se-ntâmpla de fapt, dar conștientă de un lucru: că se-ntâmpla ceva frumos. 🙂

Apoi, dintr-o dată, am auzit un scârțâit de podea. Se apropia bunicul. Am dat fuga repede la ușă, strigându-i disperată să nu cumva să intre:

– Staaai! Nu intra încă, bunicule! Așteaptă până ajung la unu. 10, 9, 8…

În timpul ăsta, căutam disperată telecomanda…

7, 6, 5…

Telecomandă care se-ntâmpla să nu acționeze din orice unghi în care mă aflam.

– 4, 3, 2…

Iar sărutul nu se mai termina. Panică și obraji îmbujorați!!!

Unu fără un sfert…

„De ce nu te închizi, televizorule?!”

– Unu fără zece…fără cinci…u-n-u-u-u-u-u…

Bunicul a intrat în cameră. Când a văzut că încercam să stau în fața televizorului, pentru a-i obtura vederea așa încât să nu vadă ce urmăream, a pufnit într-un râs atât de colorat, mai colorat și decât televizorul color. Și-atunci mi-am zis:

„Când mă fac mare, o să-mi cumpăr din primul salariu un televizor color care să n-aibă purici și care să acționeze mai rapid la comenzile mele”.

Acum sunt mare și-mi vine să râd când mă gândesc ce pretenții aveam de la televizoarele performante. Nici „pretenții” nu s-ar putea numi, întrucât tehnologia a luat-o la galop în anii ce-au urmat acestei peripeții. Însă amintindu-mi de gândul ce m-a săgetat atunci, mi s-a reaprins dorința de a-mi satisface pofta unui televizor inteligent. Pentru asta nu mi-a fost de ajuns, din păcate, numai un salariu, dar dacă tot a fost sezon de oferte, de ce nu?! Am fost nevoită să strâng sârguincioasă precum o furnicuță, însă rezultatul final arată cam așa:

philips-6809-1

Dintr-o simplă folosire a telecomenzii, fără să mai fiu nevoită să pornesc și laptop-ul, am acum acces la Internet, putând să iau legătura cu prietenii prin intermediul Skype, Facebook sau Twitter. Totuși, cea mai atrăgătoare experiență pentru mine rămâne vizionarea de filme. Dacă până acum nu-mi prea surâdea 3D-ul, am ajuns să-i surâd eu lui. Iluzia realismului creat mă face să-mi mai uit pentru câteva ore problemele zilnice și să mă transpun într-o altă lume. Una plină de viață și de culori pătrunzătoare, în care până și combinația alb-negru e mai vie: albul mai strălucitor și negrul mai intens oferă imaginilor un contrast ce-ți ia pur și simplu ochii.

Tata a fost de-a dreptul încântat de aceste televizoare. În același timp, l-am văzut oarecum reticent. Parcă-i era frică să nu strice ceva. După ce a văzut un meci de fotbal, a concluzionat că rămâne la televizorul său vechi și iubit, pe care, noi, restul familiei, nu-l iubim deloc. În câteva zile urmează ziua lui de naștere, așa că astăzi l-am sunat:

– Ce vrei de ziua ta?

– Nu vreau nimic, dar știu că o să-mi cumpărați un televizor din-ăla smart.

Și-atunci de ce ne strici surpriza?

– Aaa, nu v-o stric. Atâta tot că speram ca, spunând asta, să vă fac să vă gândiți la un alt cadou, odată ce televizorul nu ar mai fi o surpriză pentru mine. 

marketon

***Articol scris pentru cea de-a cincea probă din cadrul SuperBlog 2014, sponsor MarketOnline***

Anunțuri

4 comentarii la “Despre televizoare și alți demoni

  1. ganesha
    Octombrie 17, 2014

    Sarutul din telenovele nu batea saruturile din Dallas :))))

    Apreciat de 1 persoană

  2. rudia2014
    Octombrie 23, 2014

    Tinerico! 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Octombrie 16, 2014 de în SuperBlog, SuperBlog 2014 şi etichetată , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: