Nina Docea

de Mădălina Rodocea

±∞

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sunt aspra. Stearsa si prafuita. Condamnata pe veci la incremenire, intr-un univers de panza, in care orice zvacnire de inima se preface in asperitate, iar orice suspin face ca respiratia mea, aproape imperceptibila, sa miste flacara ce ma inconjoara, ca o aureola. Caldura navaleste pe mine, in mine, arzandu-mi sufletul, bucata cu bucata. O! Am plans zi si noapte, sperand sa sting focul pe care-l intretin involuntar, oferit fara vrednicie sau rugaminte, fara sa jinduiesc dupa franturi de fierbinteala…dar lacrimile de roua nici nu apuca sa se pravaleasca pe fata-mi uscata. Raman la marginea pleoapei pentru o secunda, iar apoi se topesc sub violenta flacarii pe care o provoc, fara sa stiu cum sau de ce…

„Fitil”, asa ma striga toti. Ranjesc perfid, vazand cat sunt de fragila, ma privesc superficial din mers, iar eu raman iarasi inlemnita pe bucata de panza, acolo unde am simtit pentru intaia data atingere omeneasca, mana aceea fina care m-a conturat cu atata rabdare si iscusinta, fara sa stie, insa, ca perfectiunea spre care tanjea nu-mi va fi altceva decat tortura… Sunt intre minus si plus infinit. Nu am limite. N-am inceput si nici oprire. N-am sansa. Am doar un foc ce mocneste neincetat, din adancurile creatiei, fara sa lumineze sau sa devasteze. E tarziu. Sufletul meu e captiv in lumea aceasta ce nu imi apartine. El nu mai vine pentru a-mi alina suferinta, pentru a-mi potoli setea, pentru a ma lumina. E tarziu pentru el. As vrea sa fie la fel de tarziu si pentru mine. De ce?! De ce nu am si eu dreptul sa ma sting, sa simt cum mi se prabuseste ceara si sa ma transform in cenusa provocata de propria ardere? De ce mai atarn, prafuita cum sunt, agatata de cuiul din perete? De ce inca mai exista oameni care ma privesc cu ochi curiosi, odata ce pielea mea, candva catifelata si imbibata in culori proaspete, acum e scorojita, murdara?…

Pentru ca esti Iubire

I-am privit ochii blanzi, de un caprui intens. Ma urmarea cu emotie, incat flacara ce o emanam si pe care o privea, o puteam zari oglindindu-se in privirea sa calda. Si-a intins usor mana spre mine.Imi era teama ca imi va stinge raza pe care, cu o clipa mai inainte, mi-o doream mistuita. Imi era teama ca se va speria de asprimea pielii mele. Dar m-a atins usor si mi-a zambit, incat am simtit cum sufletul mi s-a dezlipit de pe panza, imprimandu-se inauntrul fiintei care stia ce vulcan zace in mine.

Nu eram Fitil, eram Iubire…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la August 23, 2014 de în Uncategorized.

Navigare

%d blogeri au apreciat asta: